Doneaza

Clubul IQ(IASI)

Trimite un SMS și contribuie la înființarea Clubului IQ (Iași)

Începând de astăzi și până în data de 16 decembrie, toți cei care doresc să sprijine înființarea la Iași a primului club al olimpicilor din România o pot face trimițând un SMS în valoare de 2 euro la 8862*.

Fondurile strânse în urma acestei campanii vor fi folosite pentru primul an de funcționare a Clubului IQ (Iași).

Întotdeauna am trăit cu impresia că, pentru a face o schimbare semnificativă în viețile noastre, este nevoie de mulți bani și că noi, cei cu posibilități financiare limitate, nu putem face lucrurile să se miște. Însă, dacă, pentru câteva momente, am face niște calcule simple, am constata că, în jurul nostru, avem cel puțin 10 oameni la fel ca noi care, la rândul lor, au alți 10 oameni dornici să se implice. Un simplu SMS, dacă este trimis de toți cei 10 oameni ca și noi, poate demonstra că, de cele mai multe ori, este suficientă dorința de a face o schimbare pentru ca aceasta să se întâmple.

Încă din prima zi în care am început promovarea Clubului IQ (Iași), am avut parte de oameni entuziasmați, dornici să se implice pentru a face ca acest proiect să devină realitate. Acum avem ocazia să contribuim cu toții la înființarea clubului.

Vezi care vor fi dotările Clubului IQ (Iași).

Vezi ce activități se vor desfășura în Clubul IQ (Iași).

*Numărul este valabil în rețelele Cosmote, Orange, Vodafone. Nu se aplică TVA

UN PROIECT MARCA
PARTENER CREATIV